Îți vorbeam în articolul anterior despre „Greșeala versus eroare în organizații”. Te-ai întrebat vreodată de ce avem această atitudine punitivă față de greșeală? De ce taxăm atât de des și prompt orice greșeală, mai ales în context profesional? Adevărul este că, la fel ca în dans, nu învățăm cu adevărat decât prin experiență, învățăm de cele mai multe ori făcând pași greșiți.
Îmi amintesc prima dată când am fost invitată să țin curs de leadership. Eram entuziasmată, dar și terifiată de posibilitatea de a greși. Uitându-mă în urmă constat că am făcut multe greșeli. Fiecare greșeală mi se părea o tragedie. Chiar și acum mă lupt cu puternice emoții de autoînvinovățire atunci când fac o greșeală. Însă, pe măsură ce timpul a trecut, am realizat că greșelile au fost de fapt cele care m-au învățat cele mai valoroase lecții. M-au ajutat să devin un trainer mai bun. M-au făcut să mă îmbunătățesc continuul. Greșind, am învățat să valsez prin dificultățile vieții profesionale cu mai multă grație și adaptabilitate.
Conform teoriei învățării experiențiale a lui David Kolb (1984), oamenii învață cel mai bine prin practică, reflectare și ajustare. În acest ciclu al învățării, greșelile devin oportunități de ajustare și perfecționare a abilităților noastre. La fel cum un dansator își corectează mișcările după fiecare pas greșit, noi învățăm din erorile noastre, formându-ne o „coregrafie” personală și profesională mai echilibrată. Ne perfecționăm abilitățile prin procesul de încercare și eroare.
Un alt studiu, realizat de Carol Dweck (2006), subliniază importanța mentalității de creștere în raport cu greșelile. Dweck argumentează că persoanele cu o „mentalitate de creștere” văd greșelile ca pe niște oportunități de învățare și dezvoltare, spre deosebire de cei cu o „mentalitate fixă”, care consideră greșelile ca semne ale limitărilor personale. Aceasta este o altă perspectivă importantă în dansul învățării, fie că vorbim de viață, muncă sau de leadership.
Povestea lui Alice, o tânără manager într-o companie de marketing, devine relevantă. Alice a fost întotdeauna dornică să impresioneze. Când a preluat un proiect important, a simțit presiunea de a obține rezultate excelente. Într-o întâlnire cu echipa, în încercarea de a-și arăta cunoștințele și abilitățile, a decis să implementeze o strategie inovatoare pe care o citise recent. Din păcate, lipsa de pregătire și detaliile omise au dus la o campanie de marketing nereușită, ceea ce a generat frustrare atât în rândul echipei, cât și al clienților.
Simțindu-se copleșită de responsabilitate, Alice a început să se învinovățească. A crezut că acest eșec îi va afecta cariera și reputația. Însă, în loc să se retragă în sine, a decis să abordeze situația diferit. A inițiat o sesiune de feedback 360 cu susținerea managerului ei superior, Richard, unde a discutat deschis despre ce nu a funcționat și a cerut păreri despre cum ar fi putut să facă lucrurile diferit. Această atitudine de transparență a ajutat nu doar să dezvăluie soluții pentru a îmbunătăți strategia, ci și să construiască o cultură de învățare și colaborare în echipă. Alice și Richard au reușit să colaboreze pentru a preveni asemenea greșeli pe viitor.
Prin această experiență, Alice a realizat că greșelile sunt o oportunitate de a învăța și de a evolua. Nu înseamnă că nu răspunde pentru greșelile făcute, dar a învățat să nu mai privească eșecurile ca pe niște tragedii, ci ca pe niște pași necesari pe calea succesului. Astfel, a devenit un lider mai încrezător și mai empatic, capabil să inspire și pe alții să îmbrățișeze greșelile ca parte a procesului de învățare.
Pașii greșiți nu sunt sfârșitul drumului, ci doar o parte din dansul pe care îl numim viață. Cum ar fi dacă am începe să privim greșelile nu ca pe eșecuri, ci ca pe pași necesari în procesul nostru de învățare? Ce ai putea face diferit data viitoare când vei face o greșeală – tu sau angajatul tău?
„The view you adopt for yourself profoundly affects the way you lead your life” – Carol Susan Dweck
Bibliografie:
- Kolb, D. A. (1984). Experiential Learning: Experience as the Source of Learning and Development. Prentice Hall.
- Dweck, C. S. (2006). Mindset: The New Psychology of Success. Random House.
